Singurătatea și egocentrismul, două probleme aparent distincte, ar putea fi aspecte ale aceleiași nevoi emoționale nesatisfăcute, conform cercetărilor în științe comportamentale. Această nevoie se manifestă ca suferință interioară și, totodată, ca comportament exterior orientat spre performanță.
Singurătatea, o criză de sănătate publică
Studiile regretatului John Cacioppo și ale colegilor săi de la Universitatea din Chicago au evidențiat o legătură strânsă între singurătate și retragere socială. Izolarea cronică nu încurajează deschiderea, ci, dimpotrivă, crește gradul de autoconservare și o atenție sporită față de pericolele sociale. În 2023, Statele Unite ale Americii au declarat singurătatea o problemă de sănătate publică de proporții. Datele din perioada pre-pandemică arătau că aproximativ jumătate dintre adulții americani se confruntau cu niveluri măsurabile de singurătate. Consecințele asupra sănătății sunt considerabile, incluzând un risc crescut de boli de inimă, accident vascular cerebral, demență și deces prematur.
Egocentrismul, o consecință a singurătății
Pe fondul creșterii singurătății, se observă o amplificare a narcisismului și a autopromovării. Cercetările sugerează că aceste fenomene sunt interconectate. Există două moduri principale prin care o persoană deconectată social încearcă să gestioneze sentimentul de invizibilitate. Primul implică retragerea, izolarea și convingerea că nu este nevoie de nimeni. Cel de-al doilea constă în performanță, monologuri și nevoia constantă de atenție. Ambele reacții sunt răspunsuri la o teamă profundă: „Nu sunt văzut, și dacă nu sunt văzut, s-ar putea să nu exist.”
Teoria evoluționistă a singurătății, dezvoltată de Cacioppo, explică mecanismul: creierul cronic deconectat se concentrează pe autoconservare pe termen scurt. Această abordare include o egocentricitate crescută, nu ca un defect de caracter, ci ca o reacție la o amenințare percepută. Din exterior, acest comportament poate fi perceput ca lipsă de empatie și preocupare excesivă de sine. Cercetările au identificat și o legătură strânsă între vulnerabilitatea narcisistă și singurătate, evidențiind că persoanele care caută validare constantă pot respinge, paradoxal, apropierea pe care o doresc.
Reacții în lanț și implicații
Dacă singurătatea și egocentrismul sunt manifestări ale aceleiași experiențe, respingerea persoanelor percepute ca fiind „insuportabil de egocentrice” poate agrava izolarea care a generat aceste comportamente. Această perspectivă nu scuză comportamentul, ci îl explică. Pune în discuție, de asemenea, o întrebare importantă: de câte ori am judecat o persoană care se afla în centrul atenției, manifestând dispreț în locul curiozității? Observațiile recente arată că, în diferite comunități, specialiștii în sănătate mentală dezvoltă strategii pentru a aborda aceste probleme, cu scopul de a îmbunătăți starea de bine a indivizilor și a reduce impactul singurătății asupra societății.
