În anii ’80, energia solară era considerată mai mult un proiect de cercetare decât o soluție viabilă pentru alimentarea orașelor, iar costurile exorbitante și tehnologia încă rudimentară îi limitau aplicabilitatea la mici proiecte experimentale. Cu toate acestea, aceste incertitudini nu au împiedicat Elveția să devină un pionier în domeniu, marcând începutul unei revoluții în energia regenerabilă cu un proiect care avea să scrie istorie.
### Primele pași spre conectarea solară la rețea
În 1982, în localitatea Canobbio, situată în cantonul Ticino, a fost instalată prima împământare a unui sistem fotovoltaic suficient de puternic pentru a fi conectat direct la rețeaua electrică națională. Proiectul, denumit TISO (Ticino Solare), a fost un experiment fără precedent în Europa, arătând că energia solară poate fi integrată în infrastructura de distribuție electrică. La finalizarea în 1984, acesta a avut o putere de 10 kW, fiind alcătuit din 288 de module cu celule monocristaline din siliciu, un ansamblu tehnic avansat pentru vremea respectivă.
Ce a făcut ca acest proiect să fie atât de important nu a fost doar funcționalitatea sa, ci și rolul de laborator pentru cercetare, analizând în timp performanța și durabilitatea panourilor. La acea vreme, costul unui watt instalat era de aproximativ 21 de franci elvețieni, o sumă astronomică pentru orice formă de utilizare rezidențială sau industrială. Dar chiar și în aceste condiții, oficialii și oamenii de știință au văzut în energie solară o direcție de lungă durată, pregătind terenul pentru inovații majore.
### Lecțiile învățate și impactul durabil
După peste trei decenii, analiza modulară a sistemului TISO a confirmat faptul că tehnologia fotovoltaică evoluase considerabil. Multe dintre modulele originale mai funcționează și astăzi, iar eficiența lor a rămas aproape de performanțele inițiale, în ciuda estimărilor de durată de circa 25 de ani. Problema principală descoperită de cercetători a fost pătrunderea umidității, cauzată de limita tehnologică a anilor ’80, în special din zonele de margine ale modulelor. Această vulnerabilitate, care ducea la degradare, a devenit un punct de referință în dezvoltarea tehnologiilor moderne, fiind corectată prin materiale de încapsulare avansate, sisteme de etanșare mai eficiente și standarde stricte de fabricație.
De asemenea, experiența TISO a evidențiat importanța întreținerii constante, precum curățarea periodică a panourilor pentru menținerea performanței pe termen lung. În 2026, majoritatea modulelor au fost schimbate cu versiuni moderne, însă sistemul continuă să producă energie, demonstrând robustetea și potențialul de durată al tehnologiei solare.
### Moștenirea și viitorul energiei solare
Proiectul TISO nu a fost doar un experiment tehnologic, ci și un catalizator pentru întreaga industrie fotovoltaică. A arătat că energia solară poate deveni parte integrantă a rețelelor naționale și a fost un motor al cercetării pentru reducerea costurilor și extinderea producției la scară largă. În plus, a fost un exemplu clar al faptului că investițiile în inovație, chiar dacă aparent prohibitive, pot avea rezultate excepționale pe termen lung.
Astăzi, când panourile solare sunt accesibile și eficiente, realizările din Elveția din anii ’80 păstrează o relevanță deosebită. Ele ilustrează forța viziunii pe termen lung și curajul de a investi în tehnologii aflate la început de drum. În contextul accentuării schimbărilor climatice și a necesității de a tranșa tranziția energetică, experiența TISO rămâne un simbol al posibilităților. Dezvoltările recente în domeniu, precum creșterea randamentului și reducerea costurilor, continuă să reitereze importanța investițiilor în cercetare și inovare, aceeași viziune care a trasat drumul pentru tranziția planetară către o energie mai curată și sustenabilă.
