Tehnologia a făcut în ultimii ani pași enormi în direcția accesibilizării pentru persoanele nevăzătoare, iar una dintre cele mai inovative și controversate realizări recente o reprezintă aplicațiile bazate pe inteligență artificială, precum Be My Eyes sau Envision. Aceste instrumente permit utilizatorilor cu deficiențe de vedere să încarce fotografii și să primească descrieri complexe ale imaginii, acționând ca o „oglindă” auditivă ce nu se limitează doar la redarea faptelor vizuale, ci și la oferirea de evaluări, comparații și recomandări. Pentru mulți nevăzători, această tehnologie devine o poartă spre lumea vizuală, oferindu-le astfel o formă de autonomie și o nouă perspectivă asupra propriei identități.
## O nouă formă de autodescriere și înțelegere
Pentru o parte dintre utilizatori, aceste aplicații reprezintă o revelație. Într-o lume în care ideea de a se vedea permanent a fost imposibilă, tehnologia asistivă le oferă posibilitatea de a afla detalii despre propria imagine – textura pielii, expresii faciale sau modul în care sunt percepuți în societate – elemente care altădată le erau inaccesibile. Pentru ei, aceste instrumente funcționează ca un mod de a-și reconstrui și de a-și îmbrățișa propriul corp, chiar dacă nu îl pot vedea direct, iar pentru unii, această experiență devine o formă de eliberare psihologică.
## Riscurile pe termen lung ale unei „oglinzi” artificiale
Însă, pe lângă beneficiile evidente, specialiștii avertizează asupra efectelor negative potențiale pe care le pot avea aceste descrieri generate de inteligența artificială. Psihologii care studiază imaginea corporală atrag atenția asupra faptului că feedback-ul constant privind aspectul fizic, mai ales când acesta este influențat de evaluări estetic voit ideale, poate diminua satisfacția față de propriul corp. Relevanța acestor evaluări devine cu atât mai problematică cu cât modelele de AI antrenate pe baze de date restrictivă favorizează anumite trăsături: tinerețe, subțirime și estetica occidentală.
Acest fapt induce subtil ideea că aspectul actual nu este suficient de bun, iar pentru utilizatorii nevăzători, lipsiți de posibilitatea de a verifica vizual, impactul emoțional poate fi chiar mai sever. Aplicațiile pot oferi scoruri de atractivitate sau comparații cu alte imagini, alimentând anxietate, sentimente de inadecvare, sau dorința de a urma intervenții cosmetice, contribuind astfel la un ciclu de nemulțumire și insatisfacție.
## O lentilă vizuală limitată și riscul de erori
Un alt aspect critic îl reprezintă faptul că aceste aplicații funcționează exclusiv pe baza unui filtru vizual, ignorând contextul, interioritatea, emoțiile și individualitatea. În cazul în care AI-ul oferă descrieri eronate sau „halucinații” – adică informații inventate – riscul de confuzie și frustrare crește semnificativ, mai ales pentru utilizatorii care nu pot verifica personal aceste date. De asemenea, unele aplicații merg până la a calcula un scor de atractivitate sau a compara utilizatorii cu alții, alimentând o presiune acută asupra imaginii de sine.
Pe termen lung, specialiștii sunt preocupați de impactul asupra sănătății mintale a acestor utilizatori, iar studii și evaluări aprofundate sunt încă în curs de dezvoltare. În esență, aceste „oglinde” digitale pot deveni atât instrumente de libertate, cât și de vulnerabilitate, contribuind la o redefinire a identității individuale sub influența algoritmilor.
Deși tehnologia progresează rapid, iar potențialul său de a sprijini persoanele nevăzătoare pare imens, echilibrul între beneficiile utile și riscurile emoționale rămâne un teren fragil, nu pe deplin explorat. Într-un viitor apropiat, această tendință sugerează o nevoie acută de dezvoltare a unor soluții mai sensibile, care să nu doar să «descrie», ci și să înțeleagă complexitatea umană, pentru a sprijini cu adevărat autenticitatea și sănătatea mentală a utilizatorilor.
