Conform Descopera: Misterul conservării creierului uman vechi de 10.000 de ani, explicat de știință
Știința a deslușit, în mare parte, un fenomen fascinant: cum anume creierul uman, o țesută extrem de fragilă și umedă în timpul vieții, se poate conserva pentru milenii, în timp ce restul corpului se transformă în schelet. O echipă de cercetători din Marea Britanie și Danemarca a dezvăluit factorii cheie din spatele acestei conservări remarcabile, un proces declanșat de un cocktail chimic specific, în condiții de mediu adverse.
Condiții necesare pentru o conservare de excepție
Un creier viu este comparat de neurochirurgi cu o bucată de tofu foarte moale, o consistență care, în mod logic, ar sugera o descompunere rapidă după moarte. Totuși, descoperirile arheologice demonstrează contrariul, cu exemplare de creiere umane vechi de până la 12.000 de ani, găsite în stadii remarcabile de conservare. Până acum, experții au observat că, în situri arheologice, creierul este adesea ultimul țesut moale care rezistă.
Studiile anterioare, care au analizat peste 4.000 de creiere umane, au indicat faptul că mormintele umede și sărace în oxigen favorizează acest fenomen. În astfel de medii, creierul poate fi singurul țesut moale păstrat, chiar dacă restul corpului s-a redus complet la oase. Această constatare a alimentat curiozitatea oamenilor de știință, determinându-i să investigheze mecanismele din spate.
Rolul crucial al lipsei de oxigen și al umidității
Pentru a înțelege mai bine acest proces, cercetătorii au realizat un experiment pe 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în recipiente cu nisip, supuse la diferite niveluri de umiditate și expuse la diverse concentrații de oxigen. Prin analiza proteomică a creierelor extrase la intervale regulate, oamenii de știință au identificat factorul determinant.
Rezultatele au confirmat că lipsa oxigenului joacă un rol esențial. În mediile bogate în oxigen, proteinele din țesutul cerebral se degradează rapid. În schimb, în condiții umede și cu un deficit de oxigen, se formează un grup specific de proteine care sunt rezistente la descompunere. Surprinzător, reacțiile chimice care în mod normal contribuie la deteriorarea țesutului cerebral ajung, în acest context, să stabilizeze proteinele, permițând conservarea lor pe parcursul a sute sau chiar mii de ani.
Aceste mecanisme de stabilizare a proteinelor sunt similare cu cele observate în procesele de îmbătrânire a creierului uman și în anumite boli neurodegenerative, unde proteinele patologice sunt, de asemenea, stabilizate. O mai bună înțelegere a acestor reacții chimice ar putea deschide noi perspective atât în interpretarea descoperirilor arheologice, cât și în cercetarea medicală din domeniul neurologiei. Studiul a fost publicat în prestigiosul Journal of Proteome Research.
Sursa: Descopera
