Conform Economistul.ro: Autorul nevăzut și beneficiarul tăcut: cine profită de pe urma dezbinării sociale?
Dezbinarea socială, fie că pare spontană sau orchestrată, are adesea un orchestrator nevăzut și un câștigător care rămâne în afara scenei. De la tacticile imperiale de tip „divide et impera” și operațiunile de influență din Războiul Rece, până la logica algoritmilor contemporani și psihologia apartenenței la grup, lecția rămâne aceeași: o ceartă are aproape mereu un autor care nu participă la ea și un beneficiar care nu se vede în fotografie. Episodul din 2016, când două grupuri ostile din Houston, chemate pe pagini de Facebook distincte, s-au dovedit a fi organizate de aceeași entitate din Sankt Petersburg cu doar două sute de dolari în publicitate, exemplifică perfect acest mecanism.
Arta veche a divizării, prin unelte noi
Principiul „divide et impera” a fost o constantă în istorie. De la Cezar, care a profitat de rivalitățile tribale din Galia, la Imperiul Britanic care a divizat Bengalul în 1905 pe criterii religioase, ideea de a separa pentru a controla a fost eficientă. Secolul XX a adaptat aceste strategii la era mass-media. Operațiunea INFEKTION, lansată de sovietici în 1983 prin publicarea unei scrisori anonime despre crearea virusului HIV în laboratoarele Pentagonului, a vizat erodarea încrederii comunităților afro-americane în statul american, exploatând o fisură socială existentă. Această tactică demonstrează cum dezbinarea începe în vocabular, odată cu schimbarea sensurilor cuvintelor, așa cum descria Tucidide războiul civil din Corcyra, unde îndrăzneala devenea loialitate, iar prudența, lașitate.
Laboratorul albanez și virusul neîncrederii
Albania servește astăzi drept un studiu de caz didactic asupra modului în care dezinformarea vizează stabilitatea. Deși o societate pro-occidentală, spațiul său digital a devenit o țintă. Analize recente relevă cum narațiunile Kremlinului pătrund în presa locală prin articole preluate de la agențiile TASS și Sputnik, prin activitatea paginii de Facebook a ambasadei ruse și prin rețele automatizate. Scopul nu este convertirea, ci erodarea lentă a încrederii în instituții, Uniunea Europeană și NATO. Un public care nu mai crede nimic devine, pentru un adversar strategic, la fel de util ca unul care crede totul. Această infiltrare nu ar fi posibilă fără redacții subfinanțate, presate de logica click-ului și lipsite de filtrul editorial.
Psihologia taberei și algoritmul animozității
Eficiența manipulării nu provine doar din ingeniozitatea propagandiștilor, ci din arhitectura minții umane. Experimente clasice, precum cel al lui Muzafer Sherif la Robbers Cave, au demonstrat cum simpla competiție între grupuri creează ostilitate. Mai departe, Henri Tajfel a arătat că apartenența arbitrară la un grup generează loialitate și, implicit, un adversar. Rețelele sociale au transformat această vulnerabilitate într-un model de afaceri. Studii recente arată că postările care exprimă animozitate față de tabăra adversă au șanse mult mai mari de a fi distribuite, algoritmul recompensează ura pentru că aceasta reține atenția, iar atenția este marfa pe care o vinde.
Dezbinarea autohtonă: când „știința” devine un trofeu electoral
Realitatea românească demonstrează că societatea se poate diviza și fără asistență externă. Anunțul recent privind un studiu promițător în tratamentul melanomului a fost întâmpinat de unii influenceri cu atacuri la adresa taberei suveraniste, etichetându-i drept „troglodiți” sau „retardați”. Acest discurs, în loc să convingă, confirmă neîncrederea, îndepărtând pacienții de terapii noi. Experiența alegerilor prezidențiale din 2024, anulate pe fondul unei campanii pe TikTok, a arătat fragilitatea democrației când adversarul este perceput ca un dușman. Fiecare parte vede manipularea celeilalte, rămânând oarbă la propriile reflexe tribale.
Jurnaliștii, de la descoperitori la executanți?
Odinioară, jurnaliștii își apărau independența editorială și căutau adevărul. Astăzi, mulți s-au transformat în influenceri politici, reacționând la semnale venite din centre de comandă nevăzute. Presa tradițională s-a contractat, salariile au devenit nesigure, iar rețelele sociale recompensează opiniile radicale. Piața premiază vizibilitatea, nu echilibrul, iar algoritmii preferă indignarea. Această transformare, mai ales în cazul celor care au cunoscut libertatea profesională, lasă întrebarea incomodă: în ce moment un jurnalist își vinde timpul și în ce moment își vinde propria credibilitate?
Contabilitatea dezbinării: cine profită, cine pierde
O putere străină câștigă atunci când un stat membru UE își consumă energia în războaie interne, devenind incapabil de politici coerente. Platformele digitale prosperă din fiecare minut de indignare, transformat în date și publicitate. Antreprenorii politici mobilizează electoratul prin frică și dispreț, mai ieftin decât prin proiecte. Influencerii câștigă vizibilitate și contracte, proporțional cu dușmanii pe care îi creează. Pierderile se distribuie discret: pacientul care refuză tratamentul din orgoliu, alegătorul care votează împotriva cuiva, comunitatea incapabilă de dezbateri. Cel mai mare pierzător este încrederea, capitalul social fără de care nicio instituție nu funcționează eficient. Societățile au probleme reale de rezolvat, iar cine are interesul ca acestea să rămână nerezolvate, are și interesul ca noi să rămânem certați.
Sursa: Economistul.ro
