Conform Descopera: Oxitocina, hormonul iubirii, ar putea juca un rol cheie în procesarea fricii
Oamenii de știință au descoperit dovezi care sugerează că celulele cerebrale sensibile la oxitocină, supranumit și „hormonul iubirii”, ar putea fi implicate și în recunoașterea momentului în care un pericol a dispărut. Reputația oxitocinei de simplă substanță chimică socială a fost de mult timp pusă sub semnul întrebării, efectele sale putând varia în funcție de context, starea emoțională și percepția asupra celorlalți.
Implicații noi pentru talamusul paraventricular
Experimentele efectuate pe șoareci au evidențiat un grup restrâns de neuroni, care exprimă receptori de oxitocină, aceștia părând să influențeze atât comportamentul social, cât și procesul de extincție a fricii. Acest proces implică învățarea faptului că o situație anterior asociată cu un pericol este, de fapt, sigură. Studiul sugerează că talamusul paraventricular (PVT), o regiune a creierului implicată în stres, motivație și comportament emoțional, ar putea fi un centru important pentru aceste funcții.
Modificări ale comportamentului social și ale reacției la frică
O echipă de cercetători din Japonia a studiat aceste efecte prin intermediul unor șoareci masculi modificați genetic. Ei au manipulat selectiv acești neuroni, fie suprimându-le activitatea, fie activându-i, pentru a observa impactul asupra comportamentului. Atunci când activitatea acestor neuroni a fost suprimată, șoarecii au demonstrat un interes redus în interacțiunea cu animale necunoscute. Această scădere a angajamentului social nu a fost atribuită unei mobilități reduse sau unei anxietăți crescute.
Pe de altă parte, activarea aceluiași grup de neuroni nu a dus la o creștere a sociabilității șoarecilor. Această constatare sugerează că acești neuroni sunt esențiali pentru un comportament social normal, dar simpla lor activare nu este suficientă pentru a intensifica interesul social. Ulterior, cercetătorii s-au concentrat pe extincția fricii. Șoarecii au fost învățați să asocieze un anumit mediu cu un șoc electric minor. Ulterior, ei au fost readuși în același loc, dar fără a mai primi șocul.
Suprimarea neuronilor sensibili la oxitocină nu a afectat formarea memoriei inițiale a fricii. Cu toate acestea, șoarecii au continuat să înghețe pe loc, un semn de frică, atunci când se întorceau în mediul care devenise sigur. Acest lucru indică dificultăți în învățarea faptului că pericolul a trecut. Activarea neuronilor a redus momentan înghețul inițial, dar acest efect nu s-a menținut pe termen lung.
Descoperirile ar putea oferi primele indicii despre motivele pentru care aceste procese pot fi perturbate în afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate. Dacă cercetările viitoare vor confirma existența unui sistem similar la oameni, acesta ar putea ajuta la o mai bună înțelegere a acestor condiții. Pentru moment, datele sugerează că influența oxitocinei depinde de localizarea exactă și de momentul acțiunii sale în creier. Studiul a fost publicat în revista Brain.
Sursa: Descopera
