Conform Gândul: Decizie crucială a ÎCCJ privind compensarea concediilor neefectuate
nnO hotărâre importantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) clarifică condițiile în care angajații își păstrează dreptul la compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate. Decizia, publicată în Monitorul Oficial pe 11 august 2026, stipulează că dreptul la compensație nu dispare automat după expirarea termenului de report de 18 luni, dacă angajatorul nu poate dovedi că i-a oferit salariatului posibilitatea reală de a-și beneficia de zilele de concediu.nnAceastă interpretare a instanței supreme devine obligatorie pentru toate instanțele din România, oferind o protecție sporită drepturilor salariaților. Problema a fost ridicată de cazul unui fost procuror care a solicitat plata a 146 de zile de concediu neefectuat, acumulate pe parcursul a 12 ani. Tribunalul București considerase inițial că dreptul era prescris, însă decizia ÎCCJ a răsturnat acestă primă apreciere.nn
Compensarea în bani, condiționată de dovada oferirii concediului
nnCodul muncii permite ca zilele de concediu neefectuate într-un an să fie acordate în următorii 18 luni. Compensarea în bani a acestor zile este permisă doar la încetarea contractului individual de muncă. Decizia ÎCCJ vine să detalieze cum trebuie interpretat acest drept, punând accent pe responsabilitatea angajatorului.nnConform Hotărârii ÎCCJ, chiar și după expirarea perioadei de 18 luni, salariatul poate solicita compensarea în bani dacă angajatorul nu îi oferă o posibilitate concretă și efectivă de a-și lua concediul. Aceasta înseamnă că angajatorul trebuie să poată demonstra că a notificat angajatul, i-a propus date pentru efectuarea concediului și a creat condițiile necesare pentru acest lucru.nn
Termenul de prescripție, stabilit la încetarea raportului de muncă
nnCompletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ a stabilit că termenul de prescripție de trei ani pentru solicitarea compensării în bani a concediilor neefectuate începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă sau de serviciu. Acest aspect este crucial, deoarece delimitează clar momentul de la care se calculează perioada în care salariatul își poate revendica dreptul.nnInstanța a făcut o distincție importantă între situațiile în care concediul nu a fost efectuat din vina angajatorului și cele în care salariatul a refuzat să îl ia. Dacă angajatorul nu a depus eforturi reale pentru a facilita acordarea concediului, termenul de 18 luni nu mai reprezintă un obstacol automat în calea compensării. Pe de altă parte, dacă angajatul a refuzat nejustificat concediul, deși i-a fost oferit în mod corespunzător, dreptul la compensare poate fi afectat.nnÎCCJ a precizat că „termenul de prescripție de 3 ani, în cazul cererilor de compensare în bani a zilelor de concediu neefectuate până la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă.” De asemenea, pentru zilele care depășesc termenul legal de report, dreptul la compensare „subzistă atunci când angajatorul nu a oferit în mod efectiv angajatului posibilitatea de a exercita acest drept și, respectiv, nu există atunci când angajatul s-a abținut să își efectueze concediul anual plătit, deși i s-a oferit această posibilitate.”
Sursa: Gândul
