Conform Economica: Creșterea numărului de insolvențe în România, deși îngrijorătoare la o primă vedere, nu marchează o criză economică generalizată, ci mai degrabă o „selecție naturală” a companiilor vulnerabile într-o piață din ce în ce mai exigentă. Aceasta este concluzia unei analize realizate de Cătălin Guriță, avocat și practician în insolvență, partener fondator GMCID.
În primul trimestru al anului 2026, 1.829 de firme au intrat în insolvență, reprezentând o creștere de 14,31% față de aceeași perioadă a anului precedent. Un studiu Coface la începutul anului 2026 arăta chiar o creștere de 36% în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025. Aceste cifre trebuie însă interpretate în contextul dinamicii economice generale, al numărului de noi firme înființate și al accesului la finanțare.
Vulnerabilitatea companiilor pe sectoare economice
Analiza subliniază că vulnerabilitatea se manifestă preponderent în sectoarele cu marje de profit mici, necesar mare de capital de lucru și dependență de finanțări pe termen scurt. Printre acestea se numără comerțul, construcțiile, transporturile, HoReCa, anumite zone de producție și sectorul imobiliar.
„Nu toate companiile se confruntă cu dificultăți, dar cele slab capitalizate, dependente de creditul furnizor, cu marje mici și fără o disciplină a fluxului de numerar sunt mult mai expuse decât în anii anteriori,” explică Cătălin Guriță. „Nu suntem în fața unei crize generale, ci a unei piețe care nu mai tolerează lipsa de lichiditate și adaptare.”
Indicatorii care prevestesc insolvența
Insolvența apare adesea acolo unde creșterea afacerii a fost finanțată predominant prin datorie, iar marjele actuale nu mai pot acoperi creșterile de costuri. Un semnal de alarmă frecvent ignorat este cel al fluxului de numerar (cash-flow), nu al profitului contabil. Antreprenorii pot fi orbiți de cifra de afaceri, contracte sau proiecte în derulare, amânând confruntarea cu realitatea că firma nu mai poate onora plățile la timp.
Printre semnele tipice ale deteriorării situației financiare se numără întârzierile recurente la plata furnizorilor, rostogolirea datoriilor fiscale, utilizarea TVA sau a contribuțiilor sociale ca sursă de finanțare, refinanțări destinate doar amânării problemelor, creșterea numărului de litigii comerciale, nerespectarea termenelor de raportare și presiunea sporită din partea instituțiilor bancare.
Situațiile critice apar, din păcate, atunci când popririle, executările silite, notificările de reziliere sau cereri de insolvență depuse de creditori sunt deja realitate. În aceste momente, specialiștii au un spațiu de manevră mult mai restrâns. Ideal ar fi ca discuțiile despre restructurare să înceapă în stadiul incipient al dificultăților, când firma încă își poate îndeplini obligațiile scadente. Insolvența, precizează Guriță, nu înseamnă faliment automat, ci o procedură legală menită să faciliteze acoperirea pasivelor și, pe cât posibil, redresarea activității.
Concordatul preventiv: o soluție de prevenție subutilizată
Un instrument eficient, dar încă puțin utilizat în România, este concordatul preventiv. Acesta intervine înainte de instalarea insolvenței, în momentul în care o companie se confruntă cu dificultăți financiare, dar este încă în măsură să-și achite datoriile scadente. Procedura permite elaborarea unui plan de restructurare, negocieri organizate cu creditorii, protecție împotriva executărilor individuale și menținerea unui control mai mare al debitorului asupra afacerii.
Motivul pentru accesarea redusă a concordatului preventiv în România este legat de lipsa unei culturi a prevenirii, teama de stigmatizare și tendința antreprenorilor de a negocia individual până când situația devine prea complicată. Datele Coface pentru 2025 arată o creștere a procedurilor de concordat preventiv la 221, comparativ cu 96 în 2024, însă acest număr rămâne redus în raport cu totalul companiilor aflate în dificultate.
Primul pas în gestionarea unei situații financiare precare este realizarea unei „fotografii” clare a lichidității pe următoarele 13 săptămâni, analizând încasările anticipate, plățile scadente, datoriile fiscale și garanțiile executabile. Ulterior, deciziile nu mai trebuie luate individual, ci antreprenorul trebuie să implice avocatul, consultantul financiar și practicienul în insolvență.nn
Sursa: Economica
