O descoperire revoluționară le schimbă perspectivele astronomice despre posibilitatea existenței vieții pe alte lumi. Până acum, știința considera că prezența unei stele aproape de o planetă sau satelit este esențială pentru a crea condiții de locuire. Dar noile cercetări sugerează că unele lumi ar putea găzdui apă lichidă și chiar viață, chiar și în absența unei stele, dacă au anumite condiții interne specifice.
Planete fără lumină, dar cu propriul „incubator” interior
De regulă, pentru apă lichidă, apele de pe o planetă trebuie să se afle în zona locuibilă a sistemului său stelar, acolo unde temperaturile permit menținerea lichidului. Însă o echipă de cercetători condusă de astrofizicianul David Dahlbüdding, de la Max Planck Institute, propune o altă ipoteză: exolunile, sau lunile care orbitează planete masive, ar putea reprezenta adevărate „laboratoare” pentru formarea condițiilor de viață, chiar și dacă planeta mamă a fost expulzată din sistemul ei.
Cercetarea avansează ideea că, dacă o lentă sau satelit își menține o atmosferă groasă de hidrogen și beneficiază de încălzire internă generată de forțele mareice, atunci viața ar putea fi, teoretic, posibilă. Acest fenomen, cunoscut că provoacă încălzire în lunile din Sistemul Solar, precum Io, satelitul lui Jupiter, ar putea fi chiar mai răspândit în arhipeleagul exoplanetelor rătăcitoare, adică acele lumi care au fost aruncate afară din propriile sisteme stelare.
Dificultățile apar însă când vine vorba de păstrarea acestei călduri interne. Atmosfera trebuie să fie capabilă să rețină energia, iar cele mai vechi modele se bazau pe o acoperire masivă de dioxid de carbon, care funcționează ca o pătură termică. Problema este că, în condiții de temperaturi extrem de scăzute, dioxidul de carbon condensează, reducând eficiența acestui mecanism de încălzire.
Hidrogenul, cheia pentru o atmosferă durabilă și eficientă
Cercetătorii au testat o alternativă spectaculoasă: atmosfere dominate de hidrogen. La prima vedere, această opțiune pare dificil de justificat, deoarece hidrogenul nu este cunoscut drept gazul ideal pentru condiții reci. Însă în medii cu presiuni mari, moleculele de hidrogen pot forma interacțiuni care absorb și rețin mai eficient radiația termică, acționând ca o pătură izolatoare extrem de eficientă.
Un avantaj major al hidrogenului este că rămâne gazos chiar și în condiții de tempere reci extrem, spre deosebire de dioxidul de carbon, care ar îngheța. Dacă modelele anterioare sugerau că o atmosferă bogată în dioxid de carbon ar putea menține condițiile locuibile pentru aproximativ 1,6 miliarde de ani, acum se estimează că o atmosferă similară, dar plină de hidrogen, ar putea asigura această perioadă pentru peste 4,3 miliarde de ani.
Această durată, extrem de importantă pentru evoluția vieții, schimbă fundamental concepția despre ce înseamnă o planetă „habitable”. Pe Pământ, viața simplă a apărut rapid, dar numai după miliarde de ani de condiții stabile. Pentru o lume rătăcitoare, timpul de locuire devine un parametru critic. O atmosferă cu hidrogen pe termen lung ar putea oferi timpul necesar pentru apariția și evoluția organismelor complexe.
Cum ar fi fost posibil acest lucru în timpurile primordiale ale Pământului? Cercetătorii sugerează că concentrațiile ridicate de hidrogen, aduse poate și prin impactul cu asteroidii sau cometelor, au contribuit în trecut la crearea unui mediu favorabil vieții. Astfel, exolunile din alte sisteme stelare devin, în ochii astronomilor, adevărate „laboratoare” ale începuturilor, în care condițiile pot fi mult mai variate decât s-a presupus anterior.
Numărul unor astfel de lumi, mai mare decât se credea anterior
Deși detectarea exolunilor rătăcitoare este extrem de dificilă, studiile indică faptul că aceste lumi ar putea fi mult mai numeroase decât s-a crezut. Simulările despre formarea sistemelor planetare arată că, în primii ani de existență, gravitația și perturbările interplanetare pot arunca planete din sistemele stelare, trimițându-le în spațiul interstelar, unde pot rătăci pentru totdeauna.
Se estimează că pentru fiecare stea din galaxie există sute de astfel de lumi nebune, unele chiar mai mari și capabile să păstreze luni. În unele cazuri, planetele rătăcitoare pot avea propriile sisteme de sateliți naturali, iar altele ar putea reține lunile pe care le aveau anterior.
Acest reality face ca numărul potențial al locurilor unde ar putea exista apă lichidă și, posibil, viață, să fie mult mai mare decât s-a presupus, extinzând vastele frontiere ale căutării unor lumi locuibile. În timp ce multe dintre aceste exoluni rămân invizibile pentru tehnologia actuală, perspectiva unui univers cu zeci de trilioane de astfel de obiecte deschide noi orizonturi pentru astronomi și biologi.
Pe măsură ce tehnologia progresează, cercetările din ce în ce mai avansate vor încerca să descifreze aceste lumi întunecate, rămase până acum la marginea cunoașterii umane. În ciuda incertitudinilor, aceste descoperiri remodelează în mod radical imaginile despre habitalitatea cosmică, demonstrând că, în univers, posibilitatea existenței vieții nu mai este condiționată strict de prezența unei stele. În lumea științei, spațiul rămâne plin de surprize, iar noile modele ale cercetării adaugă încă o strălucire speranței că, undeva acolo, în negura cosmosului, e posibil ca viața să fi găsit un alt „acasă”.
Sursa: Playtech.ro
