Conform Economica: OPEC își pierde influența în fața conflictelor și a pieței
Războiul din Orientul Mijlociu, care a dus la blocarea unei rute esențiale pentru exportul de petrol și a afectat infrastructura energetică a mai multor țări OPEC, a erodat semnificativ cota de piață a organizației și, implicit, capacitatea sa de a influența prețurile globale. Declarațiile și deciziile OPEC au acum un impact minim asupra pieței petroliere, în timp ce reducerea importurilor de țiței ale Chinei a devenit un factor determinant, contribuind la echilibrarea pieței pe fondul unor perturbări fără precedent ale ofertei.
Producția OPEC+ în declin sub presiunea conflictului
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi, inclusiv Rusia (OPEC+), responsabili pentru aproximativ 40% din producția mondială de petrol în luna iulie, au înregistrat o scădere semnificativă a cotei. Această diminuare vine ca urmare a atacurilor SUA și Israelului asupra Iranului, desfășurate la sfârșitul lunii februarie. Deși o parte din scădere este atribuită retragerii Emiratelor Arabe Unite din OPEC în luna mai, contextul conflictual a limitat capacitatea grupului de a ajusta rapid oferta.
Strâmtorarea Ormuz, o rută crucială pentru exporturile Arabiei Saudite, Irakului și Kuweitului, a fost practic închisă, afectând grav capacitatea OPEC+ de a reacționa la fluctuațiile pieței. Chiar și măsurile de creștere a producției anunțate de grupul central OPEC+, format din cei mai mari șapte producători, au avut un impact redus, acestea materializându-se preponderent pe hârtie. Singura excepție notabilă a fost decizia din luna iulie, luată în contextul unui armistițiu temporar între SUA și Iran, care a generat speranțe privind redeschiderea strâmtorii.
China preia rolul de regulator al pieței petroliere
În contrast cu influența diminuată a OPEC, China a devenit un actor central în echilibrarea pieței petroliere. Reducerea importurilor sale de țiței, cu aproximativ 400 de milioane de barili mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, a contribuit la plafonarea prețurilor. Această tendință este susținută de interzicerea exporturilor de combustibili, o producție mai mică la nivelul rafinăriilor și utilizarea crescută a vehiculelor electrice.
Această schimbare de paradigmă subliniază rolul tot mai pronunțat al Chinei ca „centru pivotant al cererii”, un rol asociat în trecut aproape exclusiv cu OPEC+. Situația actuală contrastează puternic cu cea din 2019, când deciziile OPEC+ erau atent urmărite de traderi pentru impactul lor potențial, iar întrebarea principală viza volumul de petrol pe care grupul îl va pompa. Acum, discuția se concentrează pe capacitatea fizică de producție și export într-un context de instabilitate regională.
De la înființarea sa în 1960, OPEC a trecut prin diverse crize, cota sa în producția globală atingând un vârf de aproximativ 50% în anii ’70. Ulterior, a scăzut la 30% în anii ’80, pe măsură ce noi surse de petrol au apărut pe piață. Crearea OPEC+ în 2016, prin alianța cu Rusia și alți producători, a reprezentat o încercare de a contracara această tendință de diminuare a influenței. Totuși, amploarea actualelor întreruperi de aprovizionare, afectând simultan mai mulți producători, limitează capacitatea organizației de a compensa pierderile prin creșteri de producție în alte regiuni.
Sursa: Economica
