Conform Economistul.ro: Adevărul din spatele sloganelor despre banii europeni
Ultimele săptămâni au adus în prim-plan o dezbatere intensă privind fondurile europene, în special cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Adesea, anunțurile oficiale privilegiază cifrele spectaculoase ale „absorbției”, creând o imagine triumfalistă, dar care ignoră complexitatea mecanismelor și costurile reale. Panica generată de pierderea finanțării devine un argument politic, presând chiar pe cei mai în măsură să înțeleagă detaliile. Este momentul să analizăm obiectiv afirmațiile despre banii europeni și să înțelegem ce implică aceștia, dincolo de retorica politicienilor.
Absorbția: O factură plătită la termen, nu un dar
Anunțurile privind miliardele de euro „absorbite” din PNRR sunt adesea primite cu aplauze, dar o analiză riguroasă arată că termenul de „absorbție” desemnează, de fapt, plățile efectuate pentru proiecte finalizate. Autostrăzile, de exemplu, necesită în medie șapte ani de la idee la asfaltare, jumătate din acest timp fiind consumat de birocrație, studii, avize și licitații. Un oficial care anunță absorbția a semnat, în realitate, o factură ajunsă la scadență. Meritul real aparține funcționarilor care duc proiectele la bun sfârșit, nu politicienilor prezenți la inaugurări. Comunicarea publică tinde să comprime acest lanț de proceduri într-o singură cifră pozitivă.
Reducerea finanțării: De la aproape 30 la peste 20 de miliarde de euro
România a început cu un plan de circa 29,2 miliarde de euro, revizuit la 28,5 miliarde. Acesta era compus din granturi și împrumuturi. Documente europene din iulie 2026 arată o realitate diferită: costul estimat al planului a scăzut la 20,106 miliarde de euro. Din această sumă, 13,566 miliarde sunt granturi, iar maximum 6,541 miliarde reprezintă împrumuturi care vor fi rambursate, cu dobândă. Reducerea drastică a componentei de credit reflectă dificultatea administrării de a finaliza investițiile în calendarul impus de Bruxelles. Sumele despre care se discută public nu mai corespund realității contractuale, iar peste șase miliarde de euro vor fi returnate Uniunii Europene.
Prețul condiționalităților: Libertate legislativă cedată
Relația României cu Uniunea Europeană, în contextul PNRR, poate fi comparată cu un mecanism de tipul „clientelă” din Roma antică. Banii europeni vin însoțiți de jaloane, ținte și condiționalități stricte. Acestea nu se limitează la disciplina bugetară, ci influențează direct legislația internă. Strategia națională pentru conservarea biodiversității, de exemplu, a fost criticată pentru lipsa de rigoare, dar orice obiecție este întâmpinată cu amenințarea pierderii finanțării. Similar, legea salarizării unitare a fost transformată într-un test de loialitate față de jaloane semnate anterior. Niciun alt stat membru nu acceptă o dictare atât de meticuloasă a politicii interne din exterior, din cauza docilității cu care fiecare condiționalitate europeană este transformată într-o axiomă morală internă.
Investiții și rezultate: O analiză critică
Peste un miliard de euro au fost alocați dotării școlilor cu echipamente digitale, în timp ce populația școlară a scăzut. Programul de împăduriri, inițial țintind 56.000 de hectare cu 730 de milioane de euro, a fost redus la 18.000 de hectare și peste 300 de milioane de euro. Cu satisfacție se anunță depășirea obiectivului micșorat, uitându-se obiectivul inițial abandonat. În sănătate, aparatura modernă ajunge în instituții fragile, cu deficit de specialiști și costuri mari de mentenanță. Confundăm adesea obiectul cumpărat cu serviciul creat, transformând un tomograf în reformă medicală, sau un hectar plantat în biruință ecologică, deși pădurea reală se măsoară în decenii.
Fondurile europene reprezintă un avantaj pentru o economie care nu și-ar permite singură ritmul actual de investiții. Cu toate acestea, condiționalitățile depășesc simpla disciplină financiară, dictând legile, strategiile și viitorul administrativ al țării. România nu este obligată să accepte fiecare condiție, ci pare să prefere confortul dependenței în detrimentul construirii propriei capacități, un obicei vechi de dinainte de PNRR, care va persista și după ultima tranșă plătită.
Sursa: Economistul.ro
