Conform Economica: Naționalizarea, evenimentul care a redesenat economia României
Procesul de naționalizare care a transformat radical economia României a început să prindă contur încă din octombrie 1945, la Conferința Națională a Partidului Comunist din România (PCR), unde s-a pus public problema eliminării proprietății private. Acest curs al evenimentelor a culminat cu transformarea, în iunie 1948, a mijloacelor de producție în proprietate de stat, marcând un punct de cotitură istoric.
Pașii către controlul total asupra economiei
După ce, în decembrie 1946, Banca Națională a României intrase sub controlul statului, s-a consolidat o autoritate aproape completă asupra sistemului financiar. Un pas semnificativ a fost crearea, în iulie 1947, a comisiei ministeriale pentru refacerea economică, al cărei mandat viza supravegherea materiilor prime, a proceselor de producție și a distribuției produselor. Inventarierea sistematică a întreprinderilor industriale, comerciale și de transport particulare, demarată din octombrie 1947, a pregătit terenul pentru măsura finală: naționalizarea. Comisii speciale, inclusiv o Comisie Superioară de Naționalizare și structuri județene, au fost înființate pentru a gestiona acest amplu proces.
Adoptarea Legii Naționalizării și impactul imediat
Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (PMR), desfășurată între 9 și 11 iunie 1948, a fost scena prezentării și aprobării raportului privind naționalizarea întreprinderilor din sectoarele industrial, bancar, de asigurări, minier și de transporturi, raport prezentat de Gh. Gheorghiu-Dej. Proiectul de lege, odată aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naționale pe 11 iunie. Gh. Gheorghiu-Dej, în calitate de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, a justificat legea prin necesitatea unei transformări structurale menite să „pună toate forțele productive ale țării în slujba ridicării nivelului politic, economic și cultural al poporului nostru”. Prin această lege, au intrat în proprietatea statului „toate bogățiile subsolului”, precum și numeroase sectoare industriale, de la siderurgie și prelucrarea metalelor, la industria grea, petrolieră și gaze naturale, dar și unități din ramura alimentară, precum cele de uscat fructe sau producătoare de bulion. În sfera publică au intrat și Societatea Anonimă Română de Telefoane, cât și Societatea Română de Radiodifuziune.
Legea a fost votată în unanimitate, iar în patrimoniul statului au intrat 8.894 de întreprinderi într-o varietate de domenii economice. Cotidianul „România Liberă” a titrat pe 13 iunie 1948 că „În toate întreprinderile naționalizate oamenii muncii au primit cu un uriaş entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naţionale”. La rândul său, „Scânteia” publica sugestiv: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.
Extinderea controlului statului nu s-a limitat la sectorul industrial și bancar; în noiembrie 1948, au fost naționalizate cinematografele și unitățile sanitare. Până în 1950, procesul a cuprins și farmacii, întreprinderi chimice, unități economice și social-culturale diverse, ajungând chiar la naționalizarea locuințelor. În aceeași lună iunie 1948 s-a înființat Comitetul de Stat al Planificării, menit să coordoneze economia prin planuri centralizate. Anii ’50 au fost marcați de o epurare a elitelor politice și culturale, pe fondul implementării modelului sovietic în toate sferele societății românești. Sistemul impus în 1948 a rezistat, în ciuda unor tentative de reformă, până în decembrie 1989.
Sursa: Economica
