Conform Mediafax: O explozie de clipuri generate de inteligența artificială (IA) cu fructe, legume și alte obiecte antropomorfizate a inundat internetul, stârnind controverse și fascinație. Aceste „fructodrame”, prezentând scenarii siropoase și dialoguri grobiene, adună zeci de milioane de vizualizări și o avalanșă de comentarii.
De la pepeni înșelați la cartofi divorțați
Personaje ca pepeni divorțați, căpșune „amante” și mere trădate de banane mușculoase sunt protagoniștii unor povești pline de abandon, tristețe și singurătate. În aceste producții, anonime probabil, o caisă obeza suferă la sală din cauza soțului abuziv, o căpșună are tot timpul un rol central, iar lacrimile curg șiroaie pe fețele de fructe. De multe ori, ca fundal muzical, sunt folosite melodii triste, tânguitoare.
Creierul și fascinația pentru „tâmpenie”
De ce aceste clipuri, adesea considerate „proaste”, atrag atât de mulți spectatori? Răspunsul stă în modul în care funcționează creierul uman. Acesta este programat să empatizeze cu entități care afișează semnale sociale de bază: față, voce, emoție. Astfel, creierul nu face distincția clară între un personaj uman și un fruct antropomorfizat. Mecanismul de „atribuire de intenție” și „antropomorfizare” este exploatat cu succes de aceste clipuri, care sunt optimizate pentru a activa empatia în cel mai scurt timp posibil.
Clipurile devin ideale pentru algoritmii platformelor de socializare, precum TikTok sau YouTube Shorts, care recompensează timpul de vizionare, reacțiile emoționale și distribuirile. Distribuirea clipurilor, chiar cu ironie, contribuie la viralizarea lor. Algoritmul, care nu distinge intențiile, măsoară doar angajamentul și îl recompensează.
Cine stă în spatele „fructodramelor”
Analiza demografică arată că audiențe mari sunt atrase de aceste clipuri: copiii mici și adulții în vârstă. Totuși, consumul masiv se observă și la adulții cu vârste între 25 și 45 de ani, adesea în momente de deconectare mentală. Există și o satisfacție paradoxală, mulți spectatori urmărind aceste clipuri tocmai pentru calitatea lor „proastă”, fiind o formă de guilty pleasure digital.
Pe lângă distracție, totuși, multe dintre aceste pagini care produc și distribuie clipuri sunt operațiuni comerciale care monetizează empatia în volum industrial. Acestea folosesc conținut produs cu cost redus, distribuit pe scară largă, și monetizat prin reclame sau, în versiuni mai agresive, prin redirecționare către pagini de donații false sau campanii caritabile dubioase. Aceste tactici sunt o evoluție a schemelor vechi, adaptate la tehnologia modernă.
Fascinația pentru aceste clipuri ridică o întrebare mai largă: ce ne spune despre felul în care consumăm emoție în 2025?
În prezent, aceste „fructodrame” continuă să câștige teren, generând reacții ample pe platformele de socializare, cu milioane de vizualizări zilnic.
Sursa: Mediafax
