Ministerul Afacerilor Externe suportă de zeci de ani costurile de întreținere pentru clădiri ale statului român ocupate abuziv de chiriași care nu plătesc nimic, săvârșind un prejudiciu de peste 5 milioane de lei. În loc să recupereze aceste imobile sau să demareze acțiuni legale pentru încasarea datoriilor, instituția continuă să plătească facturi la utilități și servicii de pază pentru chiriași ilegali. Potrivit unui raport de audit, suma totală a pierderilor depășește 1,15 milioane de dolari, include chirii restante și cheltuieli de întreținere suportate fără justificare.
Situația din Africa, un exemplu de gestionare deficitară
Auditul recent relevă un tablou alarmant: statul român plătește, de peste două decenii, costurile de trai ale unor terți care ocupă ilegal imobilele și le folosesc în mod nestingherit, în timp ce autoritățile asistă pasiv. În Namibia, Zambia și Mozambic există riscul ca sediile misiunilor diplomatice ale României să fie însușite abuziv de chiriașii rău-platnici, aceștia profitând de lipsa de acțiune a statului român.
Cel mai grav caz identificat vizează capitala Namibiei, Windhoek, unde MAE deține două imobile închiriate prin contracte cu reînnoire automată. Conform raportului, ministerul nu doar că nu a urmărit încasarea chiriilor, dar a plătit și utilitățile, precum și paza clădirilor, deși contractele specificau clar că aceste cheltuieli trebuie suportate de chiriași. În plus, documentele în domeniu confirmă faptul că, în contracte, chiria a fost fixată la 5.400 USD anual și 800 USD lunar, cu majorări anuale de 5%, dar autoritatea română nu a întreprins demersuri de recuperare.
Reprezentanții MAE au precizat că au demarat acțiuni pentru recuperarea restanțelor, apelând la servicii de avocatură și inițiind demersuri legale pentru identificarea sumelor restante. Între timp, clădirile continuă să fie în păstrarea chiriașilor, iar situația impune o reevaluare a modului în care gestionează patrimoniul imobiliar din străinătate.
Chiriașii răspândiți în Africa, cu datoriile totale de peste un milion de dolari
La Lusaka, capitala Zambiei, situația este la fel de critică. Instanța din 2021 a stabilit că România trebuie să primească peste un milion de dolari pentru chirii restante din perioada 2004-2021, dar problemele legale și înânțarea datoriilor au dus la anularea unei părți din sumă, motivată de prescripție. MAE a comunicat recent că litigiul se află în continuare în apel, iar procesul este în faza de decizie a Curții de Apel din Zambia.
Situația este similară în Mozambic, unde statul român încă se judecă pentru recuperarea unui imobil și a unei chirii restante de peste 28.000 de dolari, plus dobânzi. Ultima hotărâre judecătorească emisă în august 2024 obligă pârâții la plata acestor sume, însă procesul legal de recuperare continuă să fie în desfășurare, instanțele locale fiind ultimele mecanisme active în soluționarea problemei.
Reglementări întârziate și evoluție legislativă nesatisfăcătoare
În încercarea de a introduce măsuri de control, Guvernul României a adoptat ordonanțe de urgență, precum OUG 90/2025, menită să clarifice modul de închiriere sau vânzare a imobilelor aflate în străinătate, deținute de stat. Cu toate acestea, aplicarea acestor reguli a fost întârziată, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor începând abia în ianuarie 2026 discuții concrete despre înființarea unui grup de lucru pentru stabilirea unor reguli clare.
Raportul de audit indică faptul că aceste contracte, încheiate între 2000 și 2016, nu au fost gestionate în mod transparent sau eficient. Imobilele din Mozambic, Zambia și Namibia au suferit depreciere, iar statul român riscă să piardă controlul asupra patrimoniului, dacă nu se vor întreprinde acțiuni ferme pentru recuperarea datoriilor.
Gestionarea patrimoniului înleșănit și proceduri legale ineficiente
Analiza arată că procedurile de închiriere nu au fost corect stabilite, iar prioritatea a fost dată unor chiriași cu risc mare de neplată, cum ar fi persoane fizice sau entități fără legătură oficială cu statul român. În plus, unele clădiri au fost abandonate după închiderea misiunilor diplomatice, iar responsabilitatea pentru monitorizarea și protejarea patrimoniului național revine acum cu dificultate unor reprezentanți temporari sau agenți de teren.
Datele oficiale indică faptul că, în ultimii ani, s-au închis ambasade în Mozambic, Namibia și Zambia, iar clădirile aferente au rămas în proprietatea statului, dar fără o politică clară de închiriere și recuperare. În plus, astfel de situații au permis ocuparea abuzivă, iar identificarea beneficiarilor finali continuă să fie o problemă majoră pentru autorități.
