Europa își dorește un „Canal Suez” propriu, în timp ce Turcia construiește un mega-proiect naval de 23 de miliarde de euro, numit Canalul Istanbul. Acesta urmărește să lege Marea Neagră de Marea Marmara, potențialele beneficii fiind multiple: o nouă rută de navigație cu taxe și o posibilă reconfigurare a fluxurilor comerciale globale.
O alternativă la strâmtoarea Ormuz și fluxuri comerciale
Blocarea Strâmtorii Ormuz a atras atenția asupra punctelor maritime alternative, sporind interesul pentru Canalul Istanbul. Noua cale navigabilă ar urma să fie paralelă cu Strâmtoarea Bosforului, oferind Europei o rută de transport similară Canalului Suez, capabilă să gestioneze aproximativ 160 de nave sau petroliere pe zi. În plus, proiectul ar permite Turciei să monetizeze traficul de tranzit, similar cu ceea ce face Egiptul prin Canalul Suez.
Proiectul, estimat la 23 de miliarde de euro, ar putea fi finalizat până în 2027. În 2021, președintele Recep Tayyip Erdoğan a descris proiectul drept unul transformator pentru economia Turciei. „Vedem Canalul Istanbul ca pe un proiect care salvează viitorul Istanbulului… pentru a asigura siguranța vieții și a proprietății în Bosfor și pentru cetățenii din jur,” a declarat acesta. Proiectul vrea să imite succesul economic al Canalului Suez, o sursă majoră de valută pentru Cairo.
Taxe de tranzit: canale vs. strâmtori
Veniturile Canalului Suez au fost de 449 de milioane de dolari între 1 ianuarie și 8 februarie 2026, cu 1.315 nave tranzitând ruta. În aceeași perioadă a anului trecut, valoarea a fost de 368 de milioane de dolari. În perioada 2019-2024, Canalul a generat aproximativ 40 de miliarde de dolari. Autoritatea Canalului Suez estimează venituri de aproximativ 8 miliarde de dolari în anul fiscal 2026/2027, crescând la circa 10 miliarde în anul următor.
Conform Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării, navele au dreptul la „trecere în tranzit” prin strâmtorile utilizate pentru navigația internațională. Țările riverane nu pot percepe taxe pentru această trecere, deși sunt permise anumite costuri limitate pentru servicii. Egiptul și Panama percep taxe deoarece Canalul Suez și Canalul Panama sunt căi navigabile artificiale. Rutele naturale, precum Bosforul sau Strâmtoarea Ormuz, nu pot, în general, impune taxe de tranzit.
Provocări geopolitice și impactul global
Tensiunile dintre Iran și Washington pun la încercare legalitatea perceperii taxelor pe căi strategice. Iranul dorește să includă într-un eventual acord de pace cu SUA și Israel prevederi care să-i permită să taxeze navele care traversează Strâmtoarea Ormuz. Reuters a relatat că Teheranul a analizat posibilitatea de a percepe până la 2 milioane de dolari per navă.
Apariția unor noi coridoare cu taxă vine într-un moment în care perturbările din principalele rute maritime încep să afecteze economia globală. Statele explorează coridoare maritime cu taxă inspirate de Canalul Suez și caută alternative la Strâmtoarea Ormuz. Devierile de rute au crescut durata tranzitului, tarifele de transport și costurile de asigurare pentru comerțul Africa–Europa, adăugând între 10 și 15 zile călătoriilor dintre Asia și Europa.
Maroc și Spania au reluat, de asemenea, discuțiile privind Strâmtoarea Gibraltarului, reflectând interesul tot mai mare pentru punctele strategice de tranzit.
