Conform Economistul.ro: În România, echilibrul economic descris de Adam Smith pare răsturnat. Conceptul „mâinii invizibile” a pieței este înlocuit cu intervenția statului, care, prin măsuri fiscale, generează scumpiri și transferă costurile către populație. Această analiză, bazată pe un articol din revista Economistul, arată cum statul român a devenit un participant activ în inflație, mai degrabă decât un arbitru.
Statul ca beneficiar al scumpirilor
Un exemplu clar al acestei realități este piața carburanților. Deși autoritățile afirmă că „monitorizează piața”, statul este principalul beneficiar al creșterilor de prețuri. Taxele și accizele cresc veniturile bugetare pe măsură ce prețurile la pompă urcă. Astfel, fiecare majorare de preț devine o sursă suplimentară de venit. Politica de „reducere” a taxelor, adesea prezentată ca o măsură socială, nu face decât să corecteze parțial propriile excese fiscale.
De la 5% la 21% și înapoi la 11%: O Falsă Reducere
Un caz elocvent este cel al TVA-ului pentru locuințe destinate tinerilor. După ce taxarea a crescut de la 5% la 21%, „reducerea” la 11% este prezentată drept o dovadă de generozitate. Cu toate acestea, prețurile nu revin niciodată la nivelul inițial. Economia este astfel ajustată la un nou nivel de costuri, iar populația se adaptează la situația creată. Această manevră distorsionează conceptul de „mână invizibilă”, statul fiind cel care inițiază șocurile și administrează corecțiile, transferând resurse din economie către aparatul bugetar.
Eroziunea încrederii și impactul pe termen lung
Problema fundamentală este pierderea transparenței între deciziile politice și costul economic suportat de societate. În România, costurile sunt diluate prin inflație, taxe ascunse și scăderea puterii de cumpărare. Deficitul bugetar și datoria publică în creștere reflectă dependența statului de o presiune fiscală din ce în ce mai mare. În acest climat, spectacolul politic, cu simulări de opoziție și conflicte televizate, susține un consens: menținerea mecanismului fiscal care alimentează aparatul de stat. Astfel, populația simte că plătește mai mult, fără să primească proporțional. Mediul privat funcționează într-un climat de impredictibilitate fiscală, ceea ce conduce la amânarea investițiilor și la instabilitate.
Pe termen lung, cea mai gravă consecință este erodarea încrederii. Într-o societate unde regulile sunt constant manipulate, iar sacrificiile inegal distribuite, încrederea se pierde. Economia actuală nu mai corespunde modelului pieței libere. Statul utilizează mecanismele pieței pentru propria finanțare, transferând costurile asupra societății. Un stat dependent de această formă de extracție permanentă face reforma aproape imposibilă, deoarece orice schimbare reală ar însemna diminuarea propriilor surse de venituri. Conform articolului din Economistul, „o societate care ajunge să considere ‘reducere’ coborârea unei taxe de la 21% la 11%, după ce aceeași taxă fusese ani la rând 5%, începe deja să își piardă nu doar reperele economice, ci și memoria normalității.”
Sursa: Economistul.ro
